Cristiano Bergodi este antrenorul Stelei!
FC Steaua Bucuresti anunta ca italianul Cristiano Bergodi va fi noul antrenor al echipei noastre in urmatorul sezon, dupa ce acesta a ajuns, in urma mai multor runde de negocieri, la o intelegere cu patronatul clubului. Tehnicianul va fi prezentat oficial in cadrul unei conferinte de presa in data de 25 iunie si va lua primul contact cu jucatorii Stelei pe 24 iunie, cand va conduce primul sau antrenament in Ghencea.
Bergodi si-a inceput cariera de tehnician in 2002, la Imolese, dupa care a pregatit-o, in sezonul 2003-2004, pe Sassuolo, echipa care evolueaza in Serie B. A luat primul contact cu fotbalul romanesc in sezonul 2005-2006, cand a pregatit-o pe FC National, cu care a jucat finala Cupei Romaniei. A plecat la CFR Cluj in campionatul imediat urmator, echipa pe care a clasat-o, in premiera, pe un loc de Cupa UEFA. La inceputul sezonului 2007-2008 a activat, timp de cateva luni, la Rapid Bucuresti, echipa cu care a castigat Super Cupa Romaniei, dupa care a luat o pauza de aproximativ un an si jumatate. In returul sezonului recent incheiat i-a pregatit pe cei de la Poli Iasi, reusind sa salveze echipa de la retrogradare.
Category: Oficial, Stiri STEAUA

