Otto Zmărăndescu a încercat să scoată un glonţ cu cuţitul din piciorul unuia din hoţi!
A ieşit la iveală motivaţia judecătorilor în baza căreia au hotărât să-l ţină pe finanţatorul Stelei după gratii. Într-un document publicat de ziarul Adevărul, judecătorii oferă motivele pentru care au decis ca Becali să rămână în celulă pentru cel puţin 29 de zile. Astfel, George Becali şi oamenii săi sunt consideraţi deosebit de periculoşi şi mai ales în împrejurările în care finanţatorul Stelei a găsit de cuviinţă să rezolve problema furtului de maşini.
“Ţinerea părţilor vătămate în cadrul unei aşa zise justiţii private, conduse de inculpatul George Becali, desfăşurată într-un local public şi filmată, în condiţiile în care părţile vătămate erau rănite, una dintre ele fiind pusă chiar în postura de a fi iminent agresată cu un cuţit de unul dintre făptuitori” se arată în motivarea judecătoriei sectorului 1.
Pentru a demonstra cât de periculoşi sunt Becali şi oamenii săi, se spune că inculpatul Cătălin Zmărăndescu a încercat să scoată glonţul din piciorul unuia din hoţi, cu acelaşi cuţit cu care îl tăiase mai devreme! O adevărată scenă desprinsă din filmele horror de la Hollywood. Operaţie pe viu!
“Inculpatul Zmărăndescu ar fi încercat să scoată cu cuţitul din piciorul unei părţi vătămate proiectilul cu care aceasta fusese împuşcată, după ce în prealabil, i-a tăiat cu acelaşi cuţit pantalonul cu care era îmbrăcată”, se arată în motivare. (Adevarul, Prosport.ro)
Category: Revista Presei

