< Browse > Home / Stiri STEAUA / Blog article: Steaua a fost invinsa cu 0-1 de Bayern Munchen

| Mobile | RSS

Steaua a fost invinsa cu 0-1 de Bayern Munchen

September 18th, 2008 | No Comments | Posted in Stiri STEAUA

„Roş-albaştrii“ au pierdut aseară în faţa nemţilor cu 1-0. Unicul gol a fost înscris de Van Buyten. Ambiţia Stelei de a debuta cu dreptul în grupele Ligii Campionilor s-a lovit aseară de eficacitatea şi cinismul nemţilor de la Bayern. Steaua a debutat din nou cu un eşec în grupele Champions League, iar visul unei calificări în „optimi“ pare încă departe. Bayern s-a impus cu pragmatism tipic nemţesc, câştigând aseară în Ghencea cu 1-0 după un meci în care echipa lui Marius Lăcătuş a alergat în zadar după egalare.

Münchenezii au punctat în minutul 15, la a doua ocazie pe care şi-au creat-o: centrare Scheweinsteiger şi reluare cu capul a lui Van Buyten, de lângă Ogăraru, care a privit inert faza. Steliştii nu au căzut moral, ajutaţi de povestea de marţi seară a Clujului, şi au încercat să gripeze maşinăria nemţească. Lovin a trimis o bombă de la 30 de metri, iar Semedo a nimerit doar plasa laterală.

Gol anulat pe nedrept!

Ghinionul a continuat şi în repriza a doua, când Arthuro şi-a smuls părul din cap după o nouă bară. Steaua a marcat în minutul 76, când Rensing a scăpat mingea şi Bogdan Stancu a reluat în plasă, dar arbitrul a fluierat fault la portar în mod total eronat! > Pentru prima oară de când joacă pentru Steaua, Juan Toja a fost folosit „închizător“, alături de Florin Lovin. Pentru Ogăraru, Toja, Szekely, Semedo, Dayro Moreno şi Arthuro, meciul de aseară, cu Bayern, a fost primul din grupele Ligii Campionilor. De la bavarezi, doar atacanţii Toni şi Podolski au fost debutanţi în această competiţie.

> Adrian Mutu, atacantul român al echipei AC Fiorentina, a fos înjurat de fanii stelişti în momentul în care pe tabela electronică a stadionului au fost prezentate faze din meciul Lyon - Fiorentina, celălalt meci al Grupei F.

> „Roş-albaştrii“ au fost încurajaţi aseară şi de un mic grup de suporteri ai echipei bulgare ŢSKA Sofia, galerie înfrăţită cu cea a Stelei. Bannerul prin care aceştia şi-au făcut publică prezenţa a fost singura pată „alb-roşie“ din tribunele stadionului Ghencea. Nemţii au fost încurajaţi de 100 de suporteri.

sursa: www.evz.ro

Leave a Reply Visited 1 times |

Leave a Reply


flickrRSS probably needs to be setup